LIGIA KEȘIȘIAN (România)
LIGIA KEȘIȘIAN (n. 1988, Piatra-Neamț) este poetă și traducătoare, membră a PEN Club România. A debutat cu volumul de poezie Mici cutremure (Ed. Charmides, 2017) urmat de Miss Houdini (Ed. Charmides, 2019). Cea mai nouă carte, Anul tigrului de apă a apărut în 2023, la Casa de Editură Max Blecher. În 2023, a fost laureată a premiilor Tânărul Scriitor al Anului, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, a Premiului ARCCA pentru Cel mai bun volum de poezie, și a Premiului pentru Cea mai bună carte de poezie, la Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”. Anul tigrului de apă a mai fost nominalizată la Premiile Revistei „Observator Cultural”, Premiile Observator Universitas, Bac-Fest și Zona9 Poezie. În 2024, Ligia a primit rezidența Contrasens la Timișoara, iar în 2025, a câștigat bursa și rezidența Cărturești pentru Poezie. Selecții din poemele ei au fost traduse în franceză, maghiară, italiană, greacă și engleză, în numeroase reviste și antologii. A avut lecturi și performance-uri la festivaluri precum FILIT, Poezia e la Bistrița, Festivalul Internațional de Poezie București, Zilele Literaturii Române la Chișinău, Jazz TM – Strada Fără Nume, Swords și altele.