Leo Butnaru (Republica Moldova)

Leo Butnaru (Republica Moldova)

LEO BUTNARU este poet, prozator, eseist, traducător, istoric literar, exeget al avangardismului. Născut la 5 ianuarie 1949 în comuna Negureni, fostul raion Răspopeni (act. Telenești), Republica Moldova, este licențiat în jurnalism și filologie al Universității din Moldova (1972). A activat în presa periodică, de la redactor la redactor-șef: „Tinerimea Moldovei”, „Literatura și arta”, „Moldova”. A debutat cu placheta de versuri Aripă în lumină (1976). În septembrie 1976 este eliberat din redacția ziarului „Tinerimea Moldovei” pentru publicarea unui eseu ce contravenea liniei ideologice oficiale. În perioada 1990-1993 – vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Din 1993 – membru al Uniunii Scriitorilor din România. Mai mulți ani la rând – președinte al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România. Cărți de autor i-au apărut în Franța, Germania, Italia, Rusia, Polonia, Serbia, Azerbaidjan, Bulgaria, Tatarstan, Ucraina.

Mai multe Premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova; Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1998; 2015); Premiul Național al Republicii Moldova (2002); Premiul Comitetului Director și al Consiliului Uniunii Scriitorilor din România (2008); Premiul Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România Scriitorul anului 2009; Premiul „Constantin Stere” al Ministerului Culturii al Moldovei (2013); Marele Premiu și Cununa de Lauri la Turnirul de Poezie de la Neptun-Mangalia. Distincții de Stat ale Republicii Moldova și României.  

Leo Butnaru este preocupat de avangardismul european, în special cel român, rus, francez, spaniol și ucrainean, din care a tradus numeroși autori, opere.

 

Festivalul International de Poezie