Grete Tartler – Tabarasi (România)
GRETE TARTLER (TABARASI), născută în 1948 la București, e poetă, traducătoare, eseistă, critic (literar și muzical), orientalistă. A absolvit Facultatea de limbi străine București (limbi orientale și limba engleză), precum și Conservatorul de Muzică (secția instrumentală); deține doctoratul în filozofie al Universității București (1995).
După debutul literar cu volumul Apa Vie, Editura Eminescu, 1970 a publicat 12 volume de versuri (cel mai recent: Tropar. Astăzi. 2025), eseuri și critică literară, proză și literatură pentru copii. A tradus din și în germană, daneză, arabă clasică și persană proză și filozofie, precum și poezie din engleză, franceză, spaniolă, italiană, greacă, limbi nordice. A publicat antologii multilingve de poezie. Propriile ei scrieri au fost traduse și publicate în engleză, germană, franceză, spaniolă, italiană, neogreacă, turcă. Grete Tartler a lucrat ca profesor (la Universitatea București, SNSPA Și Universitatea Națională Muzică), redactor (la revista de limbă germană Neue Literatur) și diplomat. Deține premii literare pentru poezie, eseu, traducere acordate de Uniunea Scriitorilor, Academia Română, ș.a. Cel mai recent e premiul Mihai Eminescu, pentru poezie, Opera Omnia, 2025.