Elisa Donzelli (Italia)
ELISA DONZELLI (Torino, 1979) locuiește la Roma. Predă Literatura Italiană Contemporană la Scuola Normale Superiore din Pisa și a lucrat anterior la Universitatea „La Sapienza” din Roma, Universitatea Roma Tre și Universitatea Luiss.
Printre numeroasele sale lucrări de critică și eseistică se numără Giorgio Caproni e gli altri. Temi, percorsi e incontri nella poesia europea del Novecento (Marsilio, 2016; Premiul Moretti pentru „Critică literară”; Premiul R. S. Salis pentru „Eseu literar”), ediția de Poezii de René Char (Einaudi, 2018; Premiul Fiumicino pentru „Traducere poetică”), Pasolini: dialoguri, locuri, figuri (Marsilio, 2024).
Este membră a juriului tehnic al Premiului Strega pentru Poezie, al Premiului Internațional de Poezie „R. M. Rilke” și este președinta Premiului Poesia del Mezzogiorno. Coordonează colecția de poezie a editurii Donzelli Editore și este traducătoare din limba franceză, în special a lucrărilor psihanalistei Julia Kristeva și ale poetei Valérie Rouzeau.
În 2021 a debutat ca poetă cu volumul album (editura nottetempo), distins cu Premiul Tirinnanzi, Premiul „Violani Landi” al Universității din Bologna, Mențiune la Premiul Camaiore, Premiul Metauro. În 2023, la editura Stampa 2009, a publicat uomini blu, însoțit de o notă semnată de Ana Blandiana și un desen de Giulia Napoleone. Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză, portugheză, braziliană, română și greacă. Este fondatoarea și directoarea colectivului poetipost68.